0

No products in the basket.

Cuvinte înțelepte- cărticică cu scris de mână

18 lei

Cărticică presărată cu citate folositoare, realizată cu scris de mână și vrej de trandafir urcător, după o concepție grafică proprie. Poate fi purtată la sine în geantă, pusă pe birou sau în casă, în sertarul de la noptieră sau în mașină.

Scriitorul și preotul Virgil Gheorghiu spunea că scrisul de mână este un ritual sacru, deoarece, atunci când scriem, ținem cele trei degete adunate, ca atunci când ne închinăm. Cărticica, desfășurată ca un carton sub forma unui acordeon, poartă în sine nu numai citate folositoare, care ne întăresc sufletește, dar și îndemnul de a ține viu scrisul de mână, care odinioară avea o cultură și o importanță aparte în formarea intelectuală.  Scrisul de mână este atât o amprentă personală, întocmai ca amprenta digitală, cât și o formă prin care ne putem elibera și vindeca sufletul de lucrurile strânse în el, face o anumită ordine în gânduri…

Vă invit să sprijiniți acest demers al celebrării lucrurilor cu miez și a scrisului de mână. Cărticelele pot fi folosite în scop personal – pentru sufletul tău – sau le puteți dărui cuiva drag sub forma unui cadou (sau ca o completare la un cadou care are nevoie și de ceva mai profund…). Pot fi folosite cu succes ca mărturii la nuntă sau la botez sau date de pomană pentru sufletul cuiva drag plecat dintre noi… În felul acesta răspândim puterea cea bună în sufletul fiecărui cititor.

Description

Există și o variantă de cărticică cu scrisă cu rugăciuni aici