Portofoliu: Lumea mea are grijă de mine

Am realizat o suită de lucrări care să vorbească despre lumea în care propriul suflet se simte în siguranță, despre soluția mea proprie de a gestiona disoluția unei lumi de suprafață, a unei realități impuse de alții. Nu sunt ilustrații despre criză, ci despre ieșirea din criză într-un spațiu al liniștii și al contemplării, într-un univers propriu, nelimitat, intangibil și neatacabil. Este un univers al credinței că lumea mea are grijă de mine.
Titlul proiectului este un citat din lucrarea scrisă a autorului Vadim Zeland – Transurfingul realității în volumul Murmurul stelelor dimineții și reprezintă o încredințare a existenței unei lumi-Sursă personale, primordiale, o acasă a sufletului, neatacabilă de nimic din lumea perisabilă. Conceptul de transurfing al realității spune că există o multitudine de variante, de posibilități, iar omul își alege cu ajutorul gândurilor pe care le nutrește calea pe care să pășească și să îl definească; orice este posibil în spațiul variantelor, în funcție de atitudinea în fața. Este vorba numai despre intenție și a lua decizii.
Dr. Joe Dispenza expune în discursurile sale rezultatul experimentelor proprii și ale mai multor oameni de știință care au dovedit că gândurile oamenilor emană o anumită frecvență electromagnetică, capabilă să influențeze diferite întâmplări din lumea exterioară și mai ales sănătatea personală. Am fost înzestrați cu cel mai mare dar, libertatea, pentru a putea alege singuri cum să ne trăim această viață și cu ce bagaj emoțional ne ducem dincolo.
Să poți să contempli lumea cea mică în cea mare și lumea cea mare în cele mici necesită așezare, liniște a fluxului gândirii, decantare și deconectare. De cele mai multe ori este vorba de o golire totală a sinelui de balast, etichete, gunoi și zgomot de vorbe pentru a putea contempla cu recunoștință lucrurile mici și a asculta murmurul stelelor dimineții.

Lumea mea are grijă de mine este o suită de lucrări despre lucruri mari, pe care ochiul nu le-a văzut și urechea n-a auzit, și la inima omului nu s-au suit… și despre lucruri mici – poarta către lucrurile mari, prin contemplare.

Lucrările care alcătuiesc acest demers au o structură organizată pe diferite dimensiuni, fără o finaliate precisă. Ideile fiecărei teme au avut una sau mai multe reprezentări plastice, pe care le-am adunat într-o carte, toate însemnând un proces continuu de explorare și de selecție. Pentru reprezentarea relației cu acel spațiu propriu, al siguranței, am folosit compoziții simple, cu contraste de plin și gol, de formă și de calitate.
Tema golului este o temă centrală, în jurul căreia gravitează relația cu spațiul sacru. Golul în spațiul sacru personal are importanță vitală. Nu poți umple un pahar care este deja umplut; nu se poate gusta armonia unei compoziții muzicale acolo unde este deja zgomot. De aceea golul va apărea intenționat reprezentat în ilustrații și va avea importanța unui personaj principal.
Am pornit de la ideea că golul poartă în el cea mai multă informație, iar citirea și obseravrea acestuia implică o cultură aparte. Este nevoie de o formă a golului pentru a putea citi ceea ce este plin și nu poți spune cu certitudine cine joacă un rol mai important: plinul sau golul. Pentru mine golul este un deziderat, o filosofie, o rădăcină.
Tema plantelor și a animalelor de companie este un alt subiect principal prezent într-o mare parte din această suită de lucrări. În unele lucrări pisica sau mușcata sunt reprezentate ca un adăpost, un spațiu confortabil.
Personajul uman adăpstit lângă plante și animale nu mai are rolul de stăpânitor peste cele de pe pământ – concept convențional cu care ne-am obișnuit de-a lungul vremii, ci el este cel care de data aceasta își găsește refugiu și găzduire în mijlocul naturii, cel care este primit și reconectat.
Relația omul stăpân – animalul stăpânit de om este eliminată și înlocuită cu o relație de prietenie și comunicare, în care plantele și animalele povestesc și sunt ascultate. Omul este cel vulnerabil, care are nevoie de ocrotire și ajutor din partea lumii naturale.
Tema lumii sacre, nevăzute, care își are rădăcina în lumea icoanelor și în spațiul eclesial, ca rol primar de naștere din nou. Biserica-simbol apare ca centru a facerii lumii, locul unde ușa dinspre zgomotul lumii, cu toate știrile din mass-media, se închide și se deschide o altă lume a contemplării și a liniștii. Este un spațiu al transformării și al transfigurării prin prisma trăirii creștine, al conectării și al deconectării, de unde omul se poate reîntoarce detașat de zgomot în rutina sa.
Tema casei – spațiul atât de necesar evadării și contemplării. Casa este spațiul magic, cuibul, darul văzut pe care fiecare om ar trebui să îl primească odată cu venirea lui pe pământ. Casa este adusă să vină în realitate, spațiul propriu, intim al omului, ca o prelungire a ființei lui. Locuință. Într-un astfel de context al lumii, este vital ca omul să își aibă spațiul său.
Omul artist, omul creator și contemplator al lumii lui. Rolul lui major în această lume este de a contempla, aceasta fiind un status primordial, o reconectare cu Sursa.
Textul apare ca o însemnare acolo unde am simțit nevoia să punctez sau să explic o idee. Acesta poate fi privit ca un alt persoanj al compoziției. Uneori, fiind vorba de însemnări ale lumii de azi, ale știrilor, textele nici nu mai sunt lizibile, se pierd în tumult, sunt doar zgomot și atât; acestea se aseamănă cu mâzgălelile de pe pereți ale copiilor, atunci când vor să scrie întocmai ca și cei mari, dar neștiind cum, mâzgălesc niște semne care se vor a fi cuvinte.
Cuvintele care punctează ceva, un gând de moment, legat sau nu de imagine, acestea sunt scrise cursiv de mână, întocmai ca niște însemnări personale, pentru a aminti importanța scrisului ca ritual al ordonării gândurilor, ca o terapie. Scrisul cursiv de mână are și o amprentă personală vizibilă și o spontaneitate, care marchează momentul. Se mai întâmplă în unele lucrări ca frunzele copacilor să se aranjeze sub forma unui scris – în acest caz este vorba despre cuvinte spuse de frunzele copacilor, dar neînțelese pentru oameni.