Cruciuliță de botez, pictată cu Sfântul Înger păzitor

100 lei

Cruciulița de botez pictată cu Sfântul Înger Păzitor a fost modelată manual din pastă de ceramică cu uscare la aer, apoi șlefuită. S-a aplicat un fundal transparent dintr-o culoare de apă, peste care s-a pictat monocrom, la mâna liberă, folosind lupa, chipul sfântului. La final, a fost aplicat un strat de vernis pentru protecție.

Am denumit-o cruciuliță de botez, deoarece se obișnuiește ca sufletul botezat să primească la încreștinarea sa o cruciuliță – semn al biruinței asupra răului, și/ sau icoana îngerului păzitor sau a sfântului de la care a primit numele. Prin Taina Botezului se întărește prezența îngerului păzitor, precum și a sfântului de la care se primește numele, iar icoana primită la botez este un cadou frumos, care îl va însoți fizic pe cel botezat toată viața, alături de însoțirea cea cerească a îngerului sau a sfântului.

Cruciulița este foarte portivită pentru a fi agățată pe perete în casă, la mașină sau purtată la sine, în geantă.

Dimensiuni aproximative. 4,3 cm

Livrare gratuită la comenzile de peste 300 RON

  • Disc Livrare rapidă

Recenzii

Încă nu există nici o recenzie.

Doar clienții autentificați care au achiziționat acest produs pot scrie o recenzie.

Maria Mateescu
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.