Ghid pentru achiziționarea unei icoane. Ce cumpărăm? 

Mulți ar putea spune: „Cumpărăm ce ne place și ce ne permitem.”   

Eu spun că ceea ce ne place este rezultatul evoluției noastre sufletești, în care intră și educația noastră față de lucrurile care ne plac. Da, e alegerea noastră ce alegem să ne placă. Atracție avem pentru o multitudine de lucruri în această viață, dar ceea ce alegem să ne placă și să ne definească ține de noi. Atracțiile pe care le avem nu sunt neapărat un glas al sufletului, ci niște nevoi inconștiente ale unor trăiri lăsate să se sedimenteze haotic în noi, influențe ale atâtor și atâtor conjuncturi, oameni, situații, împliniri, neîmpliniri. 

Acestea nu au nimic de a face cu nevoile sufletului. Nevoile sufletului tind și aduc întotdeauna regăsire, mulțumire sufletească și pacea „mai presus de lumea aceasta”, adică acele sentimente cu care el pleacă dincolo, în cer, în casa sa de origine.  

Icoana este o cale directă spre Acolo, spre casa sufletului din cer. Ea liniștește, sedimentează, vorbește sau exprimă ceva din „pacea cea mai presus de lumea aceasta”, îți spune despre dincolo, iar aceste „dovezi” care nu se pot exprima în cuvinte aduc un sprijin și o încredințare a frumuseții lumii de Acolo, care nu are nimic cu lumea tangibilă, exterioară, superficială, explicabilă. Dacă nu exprimă aceste lucruri, oricât ar fi icoana de bine realizată din punct de vedere tehnic, nu și-a atins scopul. 

„Icoana este revelația dragostei duhovnicești, revărsată în lumea în care domnesc răutatea și vrajba. Aceasta este un izvor de apă dătătoare de viață într-n pustiu moral-spiritual” (Arhim. Rafael Karelin) 

Acum piața este supra saturată de icoane, mai mult sau mai puțin adevărate, cele mai multe printuri. 

Icoană pictată manual sau icoană printată? – ce alegem? 

 Într-adevăr este mai sănătos să cumperi o icoană printată bine- o copie bună a unei icoane adevărate, decât să cumperi o icoană „făcută manual” și lipsită de viață, sau care arată mai mult a tablou. Ca să nu lungesc mai mult articolul meu, pentru că despre icoană s-au scris cărți, nu voi explica aici diferența dintre un tablou și o icoană, ci voi lăsa subiectul pentru un alt capitol. 

Pentru mine icoana trebuie să fie vie fără să fie teatrală, elementele să fie stilizate și transformate cu măsură fără să fie manieriste (vezi manierismul din pictură), să fie sincere; icoana trebuie să aibă elemente de plasticitate, cu linie curată, trasă „dintr-o singură suflare”, cu tușele de culoare proaspete, neobosite. Expresia chipurilor și a mâinilor- unde este cazul- este definitorie pentru o icoană bună. Un chip expresiv de icoană este cel mai dificil de realizat, iar când „iese”, acela este unic, irepetabil.  

Chipul din icoană trebuie să exprime atât ființa umană, cât și dumnezeiască, transformată, transfigurată, a celui pictat. Acesta face icoana să fie de neprețuit, oricât s-ar plăti pentru ea. 

Pentru ca „să iasă” acel chip iconarul se pregătește, exersează, șterge, începe din nou, dar se și lasă purtat și imersat în harul lui Dumnezeu, care face posibilă acea exprimare plastică.  

Tocmai din cauza harului primit în dar de la Dumnezeu de către pictor, mulți dintre beneficiari consideră să plătească cât mai puțin pentru o icoană pictată, caută să se târguiască să obțină un preț cât mai mic și se frustrează atunci când concluzionează că „nu își pot permite”. Consideră că li se cuvine, că „harul lui Dumnezeu nu trebuie speculat pentru bani”. 

Așa este, pictorul dă înapoi lumii talantul dăruit lui de Dumnezeu, adesea înmulțit prin eforturi mari și prin sudoarea frunții lui, pentru că este știut că „Dumnezeu îți dă, dar nu îți bagă și în traistă”. Fără efortul personal al pictorului, harul dat lui de către Dumnezeu, nu s-ar putea revărsa mai departe.  

Deci, noi plătim efortul pictorului, nu harul lui Dumnezeu, care este neprețuit. Efortul pictorului înseamnă: materiale de calitate cu care realizează lucrările, pe care el le cumpără, mâncarea, hainele, lumina, căldura, chiria, dările la stat. De pus bani deoparte pentru „pensie” de cele mai multe ori nu mai poate fi vorba, așa cum se întâmplă în cazul unui serviciu obișnuit… Aceste cheltuieli nu se plătesc de la sine, ci le plătește pictorul. Când arta sa nu mai este cumpărată, pictorul se îndreaptă către alte meserii, ca să poată supraviețui, iar în timpul rămas- dacă mai rămâne acel timp, putere și har, mai face câte o lucrare, pentru a îndeplini măcar puțin misiunea sa pe acest pământ. 

Adesea mulți întreabă: „Cât timp îți ia să realizezi o astfel de icoană?”, asociind timpul alocat cu suma cerută de pictor. 

Cand vedem o icoană frumoasă, un chip reușit, să știm că acela este rezultatul unor ani de eforturi și de exersări, de șlefuiri, pentru a îi da harului o formă văzută. Deci, nu se pune numai timpul aferent acelei icoane, ci și pregătirea anterioară ei, care îi conferă calitatea lucrului pictat. Exceptând iconarii care lucrează în chip industrial, pentru un venit constant, folosind lucrul în serie și șabloanele, timpul aferent lucrului unei icoane nu poate fi niciodată măsurat, pentru că de fiecare dată intervine coeficientul de spontaneitate, care poate întârzia sau scurta timpul de lucru.  

Iconarul conștiincios nu se va opri până ce chipul reprezentat nu va fi apropiat de „ceea ce trebuie să fie”. Uneori poate fi nevoie de ștergere și de revenire atunci când culoarea așternută devine prea obosită, cu încercări repetate, când sunt zone prea accentuate sau la fel de încărcate cromatic.  

Deci, cum se calculează prețul unei icoane? 

În ceea ce mă privește eu fac o medie între efortul și timpul depus pentru acea icoană, materialele folosite, și puterea de cumpărare, la modul general.  

Chiar și așa, adesea icoanele lucrate par scumpe sau extrem de scumpe pentru un salariu mediu sau mic pe economie, iar oamenii pe bună dreptate nu își pot permite să cumpere dintr-o dată o icoană pictată, mai ales pe lemn- care sunt și cele mai prețioase. Soluția ar fi economisirea în fiecare lună a unei sume- lucru foarte avantajos având în vedere că o icoană pe lemn se comandă cu cel puțin 2 luni înainte; achiziționarea unei icoane mai mici sau pe un alt suport mai puțin costisitor. Lună de lună dacă oprești o sumă pentru a-ți achiziționa o icoană adevărată, reușești. Dar noi suntem prea înrădăcinați în consumism și în cumpărături cu „Aruncă în coș” ca să mai putem simți din prima valoarea acestui act.  

Este un efort, dar este efortul fiecăruia și decizia fiecăruia de a cheltui și pe ceva adevărat, care să mângâie sufletul, dincolo de toate celelalte consumabile, din care nu rămânem cu nimic.  

O icoană pictată bine este un lucru de valoare, care se măsoară în anii vieții, și apoi rămâne de moștenire urmașilor noștri.  

Să nu ne bucurăm când pictorul este constrâns să își vândă mai ieftin lucrarea sau când obținem un „da”, atunci când întrebăm: „O lăsați mai ieftin?”, ci să ne întrebăm: „Care este contribuția mea pentru acest efort depus ca să iasă un lucru cu adevărat frumos pe pământ?” ; „Dintre toate lucrurile pentru care eu decid să îmi cheltuiesc banii, câte sunt de real folos, câte rămân?”  

Când dați peste oameni care împart din ei lucruri adevărate, susțineți cum puteți, dacă vreți ca lucrul lor să se răspândească; este și acesta un mod de a schimba câte un pic conștiința umană.